vineri, 27 mai 2011

ADELA: GANDURI RAZLETE

ADELA: GANDURI RAZLETE: "O noapte calda…Gânduri pierdute…Gânduri rătăcite…Gânduri răzleţe…Ganduri regasite... În noaptea asta gândurile mele vreau să vorbeasca… ..."

GANDURI RAZLETE


O noapte calda…Gânduri pierdute…Gânduri rătăcite…Gânduri răzleţe…Ganduri regasite...

În noaptea asta gândurile mele vreau să vorbeasca…



Cand eram mici, fiecare dintre noi ne-am dorit sa ajungem cineva, sa avem o meserie frumoasa sau o ocupatie care sa ne satisfaca. Vise de copii: unii isi doreau sa fie medici, altii profesori, altii sa ridice case, sa calatoreasca, sa fie magicieni sau actori. Multe dintre visele de atunci s-au pierdut, iar pe masura ce noi am crescut, s-au transformat si visele noastre... Am vrut sa terminam facultatea, apoi sa ne casatorim, sa avem copii sau sa avem o cariera de succes. Acestea sunt vise obisnuite, pe care le are fiecare om in viata. Sunt si vise mai speciale: sa vrei sa transformi comunitatea in care traiesti, sa vrei sa vindeci o boala sau sa opresti oamenii sa se omoare intre ei. Oricum ar arata visele noastre, toate au nevoie de un combustibil ca sa se implineasca: vointa si perseverenta.

Trebuie sa muncesti pentru visul tau, sa continui, zi de zi, sa nu renunti, mai ales atunci cand ti-e greu, cand intalnesti multe obstacole si simti ca nu mai poti, cand te gandesti ca mai bine te lasi batut... trebuie sa te motivezi, sa mergi mai departe ca sa iti vezi visul implinit. Ca sa iti implinesti visul nu ai nevoie de o reteta standard; fiecare vis are propia lui compozitie si prinde viata dupa reguli proprii, independente. Trebuie doar sa crezi in el si sa il construiesti, sa il modelezi, ca din lut, ca sa prinda viata. Si e nevoie sa pui suflet acolo, o parte din tine. Sa il cresti, sa il ocrotesti, sa il uzi cu speranta, incredere, vointa. Pana cand infloreste si poti sa te bucuri de el pe deplin.

Bucuria unui vis implinit nu ti-o poate lua nimeni oricat de mic ar fi acel vis important e ca ti-l doresti si toate resursele pe care le investesti in el merita..atunci cand culegi laurii victoriei. :)

Sincera sa fiu, de cand sunt mica mi-am dorit ca atunci cand voi fi mare, voi face o scoala care sa-mi placa, sa profesez in domeniul pe care il voi alege, sa fac o facultate si nu doar pentru a avea o diploma in mana...si asta, mai mult spre bucuria celor dragi de langa mine, important pentru mine e sa muncesc ceea ce imi place, stiind ca doar asa poti da randament maxim. Astazi, cand pentru mine incepe numaratoarea inversa si imi voi atinge visul cu puterea mintii moment in care ma voi simti in al 9-lea cer...deja imi simt lacrimile pe fata...sunt lacrimi de fericire si de emotie...emotia ca au trecut atat de repede acesti ani de facultate, incat mi se pare uneori ca am facut prea putine lucruri, insa nu regret nimic , fiecare segment din viata are farmecul lui.

Azi am primit hainele cu care ma voi imbraca la Cursul festiv pentru absolventii facultatii (Roba, toca si esarfa), venind acasa le-am luat pe mine si privindu-ma in oglinda gandurile mi-au fugit departe in aproape toate segmentele vietii mele prin toate greutatiile, bucuriile si tot ceea ce a fost pana in momentul de fata.

Mereu am asociat viata mea cu un munte...un munte care are destul de multe pietre in drumul de urcare spre varf. Pe o parte din pietre le-am trecut mai usor, peste altele am trecut mai greu, de multe ori m-am impiedicat si am cazut, ranindu-ma, insa cand credeam ca rana nu se va mai vindeca niciodata, apar in calea mea flori miraculoase cu care imi leg ranile si in timp relativ scurt rana incepe sa se vindece. In urma ranilor, la cateva dintre ele...au ramas mici cicatrici insa important e ca nu mai dor. Am invatat sa trec peste toate, bune si rele tinand mereu capul sus. Sper sa raman mereu asa! :)

Oricum...speranta moare ultima :)

sâmbătă, 23 aprilie 2011

PENTRU TINE...




Ai venit într-un moment, eram singura
Mi-ai oferit soarele cu privirea ta
Soaptele tale imi gadila sufletul
Minunea de-a te iubi isi spune cuvantul

Când e frig, afara
Tu stai lânga mine
Nu vreau sa te pierd
Iubesc fiecare parte din tine

Cand nelinistea ma-ncearca
Imi zambesti si inima-mi bate
Pe veci ti-am dat inima mea
Iar eu te rog ai grija de ea

vineri, 8 aprilie 2011

ADELA: VIATA CA UN TORT DE CIOCOLATA

ADELA: VIATA CA UN TORT DE CIOCOLATA: "În această seară stăteam și savuram o felie de tort de ciocolată.... Și stând așa mă gândeam cât de mult poate semana viața cu un tort de..."

VIATA CA UN TORT DE CIOCOLATA




În această seară stăteam și savuram o felie de tort de ciocolată....
Și stând așa mă gândeam cât de mult poate semana viața cu un tort de ciocolată...

Fiecare are persoane în familie, prieteni, cunoștinte, o vedetă preferată care la un moment dat se stinge din viață, lăsând în urmă tristețe, lacrimi și durere mai ales în rândul persoanelor apropiate.
Aceasta m-a facut să mă gândesc la viața în sine nu la finalul ei. Toți murim, este inevitabil, acesta este punctul de final al unei frumoase aventuri numită VIAȚĂ, însă cred că cel mai important lucru este cum mergem pe drum până acolo, cum trăim această aventură, cum ne bucuram de ea, cum o savurăm!
În viață trebuie să încerci să te adaptezi la orice situație, fie ea bună sau rea, să ai o doză mare de optimism și nu în ultimul rând umorul, care te ajută și în cele mai grele momente.

M-a inspirat să compar viața cu un tort de ciocolată pentru că este frumoasă, gustoasă, delicioasă, dacă știi să o savurezi. Din păcate unii oameni fac diabet și este un chin pentru ei numai să privească această prajitură glazurată, darăminte să și guste din ea, alții din contră pot găsi bucurie și numai în a o privi.
Depinde de cum te uiți, din ce unghi privești! Poți trăi plângându-te sau poți trăi bucuros, acceptând că nu poți mânca ciocolată și înlocuiești gustul de cacao cu alte plăceri și lucruri frumoase!


Vă doresc un sfârșit de săptămână minunat, cu multă iubire, surprize și bucurii!

Și în concluzie…da, viața este ca un tort de ciocolată! Bucurați-vă de fiecare bucățică ! ;)


Cu drag, Adela

marți, 29 martie 2011

ADELA: Salată "ADELA"

ADELA: Salată "ADELA": "Vedeți voi, studenția asta uneori te transformă din 'fomist' în bucătar adevarat :)) Ingredientul principal e CREATIV..."

Salată "ADELA"

Vedeți voi, studenția asta uneori te transformă din "fomist" în bucătar adevarat :))

Ingredientul principal e CREATIVITATEA.

Ne-am gasit 2 "fomiști"...eu și r-a-z-v-a-n am ajuns în această dupămasă, morți de foame de la facultate și fiind jumătatea săptămânii, frigiderul era aproape gol și "pânza de păianjen" atârnată în portofel.

Oare ce să halim...?...ne intrebam noi... vedeți voi, dragostea ține de foame dar până la un moment dat... . Având prin frigider și dulap cateva d'ale gurii, ne-am gandit să facem un întreg a ceea ce practic nu ne prea ținea de foame :P

Ingrediente pentru salata Adela:

* 1 conservă de carne de porc
* 4 ouă
* 200g smantănă
* aprox. 150g paste făinoase(macaroane)
* aprox. 250g brânză de brduf
* condimente(cinbru, pătrunjel, scorțișoară, piper și sare)

Am pus într-o cratiță de 4L o folie pentru a nu se prinde de fund compoziția, după care am turnat câtiva stropi de ulei, omogenizând folia și am început să combin următoarele ingrediente în cantități egale: carne din conservă mărunțită, paste fierte în prealabil, condimentele enumerate mai sus, brânză și ou bătut, dupaă care am repetat procedura pană când se termină ingredientele, apoi am pus cratița la cuptor aproximativ 40 minute.

După coacere se asezonează cu smântână deasupra!

P.S: Se poate servi rece sau caldă, dar e mai bună rece :D



POFTĂ BUNĂ!!!

luni, 21 martie 2011

Adela Sagau: RAIUL

Adela Sagau: RAIUL: "Anotimpuri placute Flori necunoscute, bine mirositoare Oameni cu suflet curat Ce pe Pamânt n-au prea existat. Doar câte unul, rar mai vezi ..."

RAIUL

Anotimpuri placute
Flori necunoscute, bine mirositoare
Oameni cu suflet curat
Ce pe Pamânt n-au prea existat.

Doar câte unul, rar mai vezi
Putini, dar curati si puri
Printre pomii colorati
Ca si curcubeele formati.

Flori ce-mpospateaza aerul purificat
Animalele blânde ce te-au ajutat
Te-au salvat sa-ti pastrezi sufletul
imaculat
Fara nici un ghimpe sau pacat.

Adela Sagau: ÎNGERI

Adela Sagau: ÎNGERI: "Un înger priveste la cer Sa sper…Sa nu mai sper!... Undeva în departare zaresc ceva! Sa fi tu oare? Nu, e altcineva… Si stau de vorba c..."

ÎNGERI

Un înger priveste la cer

Sa sper…Sa nu mai sper!...

Undeva în departare zaresc ceva!

Sa fi tu oare?

Nu, e altcineva…

Si stau de vorba cu îngerii

Si te astept pe tine

Dar tu de mult esti plecat

Cred c-ai uitat de mine.

Un înger sta deoparte

M-am dus la el si l-am privit

Era cea mai dulce fiinta

Erai tu, înger îndragostit !

luni, 7 martie 2011

Unde-i iubirea cand dispare pasiunea?

Fiecare dintre voi are o pasiune. Unul colectioneaza timbre, altul este pasionat de obiectele vechi, altul este pasionat sa adune bani si altul este pasionat de munca lui. A-ti vazut cum se catara alpinistii pe cei mai periculosi munti si fac asta din pasiune...? Sunt oameni pasionati de miscarea stelelor si oameni pasionati sa gaseasca pe pamant urmele civilizatiilor disparute. Ei bine, toate acestea nu sunt decat forme ale unei singure pasiuni. Aceea izvorata din iubire.

Avem in noi capacitatea de a ne muta pasiunea dinspre fiinta iubita inspre multe lucruri, spre ceva inaltator, creator. Cand pierdem pasiunea, noi nu pierdem iubirea. Si nu este atat de important ca pasiunea sa ramana inghetata intre barbat si femeie. Ea se sfarseste in relatie, dar continua in sufletul nostru si prin aceasta creeaza altceva. Este doar un sfarsit aparent al pasiunii intre barbat si femeie.

Cand ea dispare, nu ne mai dam telefoane de zece ori pe zi sau in fiecare zi, dorul din suflet nu ne mai creeaza nerabdarea nabadaioasa de a-l (o) intalni pe cel iubit. Nici instinctul sexual nu mai lumineaza cu forta-i nebuna prin fiecare celula a corpului nostru. Cand se intampla acest fenomen, noi ne speriem si credem ca nu mai avem iubire. Credem ca iubirea a disparut, intram in panica si cautam pe altcineva sa simtim din nou flacara mareata a pasiunii... Dar aceasta ne amageste.

Pasiunea dintre oameni nu dispare cu adevarat, ci apare in alt loc. Este o forma a ei, care creeaza realitatea si care ne face sa ne bucuram de viata, sa construim in existenta noastra ceva durabil, ceva deosebit. Daca n-ar disparea de acolo, din locul in care apare, adica dintre barbat si femeie, noi n-am mai face mare lucru in viata. Pasiunea stramutata ne ajuta sa ramanem ancorati in creatie, sa facem mai mult decat un copil, o casa si sa plantam un pom. Priviti cu atentie in vietile voastre si ve-ti simti imediat, ve-ti sti dintr-o ochire, veti intelege brusc fenomenul de “stramutare a pasiunii”. Ea se comporta precum particulele descoperite de fizicieni in univers: apar intr-un loc, dispar si apoi apar din nou, intr-un loc cu totul diferit. Particula este aceeasi, dar isi schimba numai locul, creeand acolo altceva.

Deci, nu va amagiti daca a-ti iubit mult, daca a-ti trait pasiunea si acum aveti o alta pasiune, cea de-a doua este exact cea dintai. Deci, iubirea nu dispare niciodata, caci pasiunea o ajuta sa creeze mereu altceva, sa fie mereu in alt loc. Frica de pierdere a pasiunii este o frica de pierdere a iubirii. Dar, iata, vedem ca este o frica lipsita de temei. Caci pasiunea este iubire si iubirea devine mereu si mereu ceva, se transforma, capata alte dimensiuni. Pasiunea pentru o femeie sau un barbat devine uneori pasiune pentru munca, pentru catarare pe munte, catre reusita, succes, performanta, lupta, dorinta de a castiga.

Sentimentul pierdut intr-o parte, devine succes in alta parte. De aceea trebuie sa-i multumiti mereu – macar in inima voastra- celui pe care l-ati iubit, si poate l-ati pierdut. Sau celui pe care il iubiti acum, dar nu mai simtiti pasiunea. Vestea buna este aceea ca, daca aveti o alta pasiune, iubirea voastra este intreaga si neclintita. Vestea rea este ca, daca nu aveti pasiune pentru nimic, inseamna ca nu a-ti cunoscut, nu a-ti trait inca, adevarata iubire.

miercuri, 23 februarie 2011

Adela Sagau: “Azi e Dragobetele, se saruta fetele…”

Adela Sagau: “Azi e Dragobetele, se saruta fetele…”: "Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci si transformat ulterior intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii. Urmand fir..."

“Azi e Dragobetele, se saruta fetele…”

Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci si transformat ulterior intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii. Urmand firul anumitor legende populare, se pare ca Dragobete (numit si “Cap de primavara”, “Navalnicul” sau “Logodnicul Pasarilor”) nu era nimeni altul decat fiul babei Dochi, un flacau extrem de chipes si iubaret, care seducea femeile care ii ieseau in cale. Dragobete a ramas insa pana in ziua de astazi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

In vremuri de demult (in anumite zone chiar si astazi!), in aceasta zi de mare sarbatoare, tinerii imbracati in straie frumoase, cuviincioase obisnuiau sa se stranga in paduri si sa culeaga in buchetele cele dintai flori ale primaverii. Culesul florilor se continua cu voie buna si cantece, cu un fel de joc numit “zburatorit”. La ceasul pranzului, fetele porneau in fuga catre sat, iar baietii le fugareau, incercand sa le prinda si sa le dea un sarutat. Daca baiatul ii era drag fetei, aceasta se lasa prinsa, ulterior avand loc si sarutul considerat echivalent al logodnei si al inceputului iubirii intre cei doi. Inspre seara, logodna urma sa fie anuntata comunitatii satului si membrilor familiei. Cei care participau la sarbatoare, respectand traditia, erau considerati a fi binecuvantati in acel an. Ei vor avea parte de belsug, fiind feriti in schimb de boli si febra. Conform anumitor superstitii din batrani, cei care nu sarbatoreau aceasta zi erau pedepsiti sa nu poata iubi in acel an.

Cu ocazia acestei zile, batranii satului acordau o ingrijire speciala animalelor din ograda, dar si pasarilor. Batranii credeau ca in aceasta zi pasarile isi aleg perechea pe viata si se urnesc in construirea cuiburilor. La sfarsit de iarna si inceput de primavara, Dragobete oficia nuntirea pasarilor in cer. Sacrificarea animalelor este interzisa in aceasta zi. In rostul imperecherii pasarilor nu ai voie sa intervii, se crede…
In anumite zone ale tarii, in aceasta zi, tinerii isi unesc destinele prin logodna, promitandu-si credinta si iubire.

In vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necasatorite sa stranga zapada ramasa pe alocuri, zapada cunoscuta drept “zapada zanelor”. Apa rezultata prin topire era considerata ca avand proprietati magice in iubire si in descantecele de iubire, dar si in ritualurile de infrumusetare. Se credea ca aceasta zapada s-a nascut din surasul zanelor. Fetele isi clateau chipul cu aceasta apa pentru a deveni la fel de frumoase si atragatoare ca si zanele.
In aceasta zi, fetele trebuie sa se intalneasca cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul intregului an...

Nu ai voie sa plangi in ziua de Dragobete. Se spune ca lacrimile care curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma.

In unele zone ale tarii, ajunul Dragobetelor este asemanator ca simbolistica noptii de Boboteaza. Fetele tinere, curioase sa isi afle ursitul, isi pun busuioc sfintit sub perna, avand credinta ca Dragobetele le va ajuta sa gaseasca iubirea adevarata.



Pe aceasta cale as dori sa urez tuturor indragostitiilor...celor care iubesc si sunt iubiti...si celor in cautarea dragostei sa aiba un DRAGOBETE FERICIT si LA MULTI ANI! :)

Cu drag,

Adela!

Adela Sagau: CURAJUL DE A IUBI

Adela Sagau: CURAJUL DE A IUBI: "Ei, acum veti spune:”Cine nu are curajul sa iubeasca”? Toata lumea iubeste si toata lumea are un curaj nebun in dragoste. Dar nu, lucrurile ..."

CURAJUL DE A IUBI

Ei, acum veti spune:”Cine nu are curajul sa iubeasca”? Toata lumea iubeste si toata lumea are un curaj nebun in dragoste. Dar nu, lucrurile nu stau chiar asa. Frica noastra de iubire este mai mare decat toate fricile, iar curajul razboinicului paleste subit in fata trairii unei iubiri. Frica noastra de iubire de indeamna sa credem ca nu putem concepe si nici nu putem ingadui sufletului nostru sa-si iubeasca dusmanul, asa cum spune Iisus.
Frica de iubire ascunde lipsa de curaj si, prin aceasta, incapacitatea de a iubi in sensul cel mai inalt si cel mai stralucitor al iubirii. A avea curaj nu inseamna doar a face pasi mari spre o femeie care iti place si a-i spune: “Draga mea, te plac mult, hai sa bem o cafea”. Nu, nu-i acesta curajul. El contine sensuri si semnificatii mult mai profunde, caci ascunde acolo esenta sufletului nostru nemuritor, facut doar pentru a-l iubi pe Dumnezeu.
A avea curaj sa iubesti inseamna a recunoaste ca esti predestinat sa-ti iubesti si dusmanul, in aceeasi masura in care iti iubesti si prietenul. Sa recunosti ca dusmanul este o invetie a lumii, aparuta din educatie, din copilarie, din traumele suferite de-a lungul vietii tale. Sa-ti invingi dusmanul este o mare incercare a vietii, caci ea presupune curajul de a intelege ca-l iubesti si pe el. Dusmanul este produsul acestei existente. Cand cineva iti pune in pericol viata, cand o forta destructiva ameninta integritatea ta corporala, psihica, sociala, cand esti nevoit sa aperi valoarea vietii tale inseamna ca ai un dusman.
Azi, insa, ne castigam dusmani cu mult mai multa repeziciune, caci tendinta noastra de a ne simti “cei mai si mai” face ca si atunci cand un alt om ne spune un adevar despre noi, sa credem ca el este dusmanul nostru. Usurinta de a ne face dusmani sesizeaza frica noastra de a iubi oamenii si pe noi insine, o frica paralizanta, o rezistenta puternica in fata sentimentului iubirii. Cand recunosti ca ai gresit, tu faci un pas curajos catre capacitatea ta de a te iubi si a iubi. Cand inveti sa-ti diminuezi sentimentul propriei importante, ai facut un pas curajos catre iubirea de oameni.
Cand ne inhibam sau ne negam sentimentul iubirii, noi ne aflam in fata unui dusman. Paradoxul face sa credem ca iubim prea mult, dar tocmai acum, cand ni se pare ca iubirea da in clocot, ascunzandu-ne, ucigandu-ne sentimentul iubirii, noi fugim de el si transforma fiinta pe care o putem iubi intr-un mare dusman. Procesul se desfasoara inconstient si este trait de fiecare om, cel putin o data in viata. Atunci spunem: “Ah, cat de mult iubesc acest barbat/aceasta femeie, dar trebuie sa-mi ascund sentimentele pentru ea fiindca va crede ca sunt slab daca voi fi tandru si sunt prost, daca voi accepta sa iubesc fara a primi nimic in schimb”. Nu-i asa ca v-ati intalnit cu acest rationament?
Ne temem de acest sentiment la fel de mult pe cat ni-l dorim si cu tot atata patima folosita in a-l cauta. Dar cautam si nu cautam, vrem si nu vrem, ne dorim si ne temem. Aceasta pentru ca asezam iubirea in tiparele noastre. Fiindca a iubi inseamna pentru noi a ramane impreuna, a face copii impreuna, a face dragoste, a strange bani si a locui in aceeasi casa. Iubirea este in toate acestea enumerate acum, dar si mai mult decat atat. Este un “mult” marunt, dar esential: acela sa ne ingaduim sa ne bucuram de sentimentul nostru cum ne bucuram, pur si simplu, pentru ca apare soarele in fiecare zi. Noi suntem obisnuiti sa ne bucuram doar de raspunsul pe care persoana iubita ni-l da la iubirea noastra si sa credem ca noi iubim.
Raspunsul acela este, totusi, ceva ce vine din exteriorul nostru si de aceea, cand pierdem fiinta iubita, noi cadem bezmetici in tristete sfasietoare. Tristetea aceasta este semnul ca n-am inteles, inca, ce este curajul de a iubi, ce este sentimentul iubirii. Ingaduiti-va sa va eliberati iubirea din stransoarea invataturilor primite in viata. Dati-va voie sa simtiti. Atat sa va spuneti: “Da, iubesc aceasta femeie/acest barbat” si sentimentul meu de iubire este suficient. Fara a face aceasta, veti transforma fiinta iubita in dusmanul vostru si, ori de cate ori va va refuza un favor, ori de cate ori veti astepta sa va intalniti si nu va veni la intalnire, ori de cate ori va intarzia sa va sune, va veti simti frustrati si veti fi din nou intr-o lupta apriga cu iubirea din voi. Cand veti avea libertatea interioara de a iubi, pur si simplu, veti astepta faptele si schimbarea vietii voastre de la voi insiva, nu de la celalalt.
Frica de iubire nu va mai da tarcoale si nu va mai taraste in prapastia neguroasa a conditionarilor, caci simtind ca iubiti, veti intelege ca sunteti stapani pe propriul vostru destin. Si atunci devine important, nu atat sa fii iubit, in sensul de a te simti sufocat. Va fi prea putin important daca fiinta iubita iti va aduce in dar o haina de blana sau un ghiocel, o excursie la Paris sau un simplu sarut, o mangaiere dragastoasa sau o masina luxoasa. Ca va fi una sau alta, iubirea le va percepe la fel. Dar, ai nevoie de curaj, de curajul de a accepta ca iubire este si atingerea, si colierul de aur. Si prezenta, si absenta fiintei iubite. Si ghiocelul, si excursia de la Paris. Te poti lipsi, insa, de cele exprimate prin lucruri si chiar si chiar de cele exprimate prin senzatiile corporale, daca sentimentul iubirii este la tine in suflet. Asta inseamna sa ai curajul de a merge dupa sentimentul tau si nu dupa felul in care el este exprimat de fiinta iubita. Ea isi traieste propriul sentiment. Si, daca te iubeste sau nu ramane o problema a ei, una pe care o va intalni in viata pana ce va invata ca este un curaj sa nu suferi, sa nu te doara dragostea.

Dragostea nu doare cand iubesti, ci numai atunci cand ti-e frica sa iubesti.

marți, 1 februarie 2011

duminică, 2 ianuarie 2011

Adela Sagau: GÂNDURI ÎN MIEZ DE NOAPTE...

Adela Sagau: GÂNDURI ÎN MIEZ DE NOAPTE...: "Momente de neuitat petrecute împreună, îmi inundă mintea acum N-am să uit... Dorințe ascunse îmi fac trupul să vibreze N-am să uit... Mă ui..."

Adela Sagau: DORINȚĂ ARZĂTOARE...

Adela Sagau: DORINȚĂ ARZĂTOARE...: "Intotdeauna vei fi copilul care îmi umple sufletul Ești ca o mare învolburată , ca o mare calmă Mereu atat de îndepartat ca orizontul Stri..."

Adela Sagau: VORBESTI sau IGNORI? Tu alegi!

Adela Sagau: VORBESTI sau IGNORI? Tu alegi!: "Peste tot auzim de ea: În familie, la scoală, pe stradă, la televizor și radio iar în penetenciar nu mai poate fi vorba... De ce oare tăcem..."