O noapte calda…Gânduri pierdute…Gânduri rătăcite…Gânduri răzleţe…Ganduri regasite...
În noaptea asta gândurile mele vreau să vorbeasca…
Cand eram mici, fiecare dintre noi ne-am dorit sa ajungem cineva, sa avem o meserie frumoasa sau o ocupatie care sa ne satisfaca. Vise de copii: unii isi doreau sa fie medici, altii profesori, altii sa ridice case, sa calatoreasca, sa fie magicieni sau actori. Multe dintre visele de atunci s-au pierdut, iar pe masura ce noi am crescut, s-au transformat si visele noastre... Am vrut sa terminam facultatea, apoi sa ne casatorim, sa avem copii sau sa avem o cariera de succes. Acestea sunt vise obisnuite, pe care le are fiecare om in viata. Sunt si vise mai speciale: sa vrei sa transformi comunitatea in care traiesti, sa vrei sa vindeci o boala sau sa opresti oamenii sa se omoare intre ei. Oricum ar arata visele noastre, toate au nevoie de un combustibil ca sa se implineasca: vointa si perseverenta.
Trebuie sa muncesti pentru visul tau, sa continui, zi de zi, sa nu renunti, mai ales atunci cand ti-e greu, cand intalnesti multe obstacole si simti ca nu mai poti, cand te gandesti ca mai bine te lasi batut... trebuie sa te motivezi, sa mergi mai departe ca sa iti vezi visul implinit. Ca sa iti implinesti visul nu ai nevoie de o reteta standard; fiecare vis are propia lui compozitie si prinde viata dupa reguli proprii, independente. Trebuie doar sa crezi in el si sa il construiesti, sa il modelezi, ca din lut, ca sa prinda viata. Si e nevoie sa pui suflet acolo, o parte din tine. Sa il cresti, sa il ocrotesti, sa il uzi cu speranta, incredere, vointa. Pana cand infloreste si poti sa te bucuri de el pe deplin.
Bucuria unui vis implinit nu ti-o poate lua nimeni oricat de mic ar fi acel vis important e ca ti-l doresti si toate resursele pe care le investesti in el merita..atunci cand culegi laurii victoriei. :)
Sincera sa fiu, de cand sunt mica mi-am dorit ca atunci cand voi fi mare, voi face o scoala care sa-mi placa, sa profesez in domeniul pe care il voi alege, sa fac o facultate si nu doar pentru a avea o diploma in mana...si asta, mai mult spre bucuria celor dragi de langa mine, important pentru mine e sa muncesc ceea ce imi place, stiind ca doar asa poti da randament maxim. Astazi, cand pentru mine incepe numaratoarea inversa si imi voi atinge visul cu puterea mintii moment in care ma voi simti in al 9-lea cer...deja imi simt lacrimile pe fata...sunt lacrimi de fericire si de emotie...emotia ca au trecut atat de repede acesti ani de facultate, incat mi se pare uneori ca am facut prea putine lucruri, insa nu regret nimic , fiecare segment din viata are farmecul lui.
Azi am primit hainele cu care ma voi imbraca la Cursul festiv pentru absolventii facultatii (Roba, toca si esarfa), venind acasa le-am luat pe mine si privindu-ma in oglinda gandurile mi-au fugit departe in aproape toate segmentele vietii mele prin toate greutatiile, bucuriile si tot ceea ce a fost pana in momentul de fata.
Mereu am asociat viata mea cu un munte...un munte care are destul de multe pietre in drumul de urcare spre varf. Pe o parte din pietre le-am trecut mai usor, peste altele am trecut mai greu, de multe ori m-am impiedicat si am cazut, ranindu-ma, insa cand credeam ca rana nu se va mai vindeca niciodata, apar in calea mea flori miraculoase cu care imi leg ranile si in timp relativ scurt rana incepe sa se vindece. In urma ranilor, la cateva dintre ele...au ramas mici cicatrici insa important e ca nu mai dor. Am invatat sa trec peste toate, bune si rele tinand mereu capul sus. Sper sa raman mereu asa! :)
Oricum...speranta moare ultima :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu