Adela Sagau: “Azi e Dragobetele, se saruta fetele…”

Adela Sagau: “Azi e Dragobetele, se saruta fetele…”: "Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci si transformat ulterior intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii. Urmand fir..."

“Azi e Dragobetele, se saruta fetele…”

Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci si transformat ulterior intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii. Urmand firul anumitor legende populare, se pare ca Dragobete (numit si “Cap de primavara”, “Navalnicul” sau “Logodnicul Pasarilor”) nu era nimeni altul decat fiul babei Dochi, un flacau extrem de chipes si iubaret, care seducea femeile care ii ieseau in cale. Dragobete a ramas insa pana in ziua de astazi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

In vremuri de demult (in anumite zone chiar si astazi!), in aceasta zi de mare sarbatoare, tinerii imbracati in straie frumoase, cuviincioase obisnuiau sa se stranga in paduri si sa culeaga in buchetele cele dintai flori ale primaverii. Culesul florilor se continua cu voie buna si cantece, cu un fel de joc numit “zburatorit”. La ceasul pranzului, fetele porneau in fuga catre sat, iar baietii le fugareau, incercand sa le prinda si sa le dea un sarutat. Daca baiatul ii era drag fetei, aceasta se lasa prinsa, ulterior avand loc si sarutul considerat echivalent al logodnei si al inceputului iubirii intre cei doi. Inspre seara, logodna urma sa fie anuntata comunitatii satului si membrilor familiei. Cei care participau la sarbatoare, respectand traditia, erau considerati a fi binecuvantati in acel an. Ei vor avea parte de belsug, fiind feriti in schimb de boli si febra. Conform anumitor superstitii din batrani, cei care nu sarbatoreau aceasta zi erau pedepsiti sa nu poata iubi in acel an.

Cu ocazia acestei zile, batranii satului acordau o ingrijire speciala animalelor din ograda, dar si pasarilor. Batranii credeau ca in aceasta zi pasarile isi aleg perechea pe viata si se urnesc in construirea cuiburilor. La sfarsit de iarna si inceput de primavara, Dragobete oficia nuntirea pasarilor in cer. Sacrificarea animalelor este interzisa in aceasta zi. In rostul imperecherii pasarilor nu ai voie sa intervii, se crede…
In anumite zone ale tarii, in aceasta zi, tinerii isi unesc destinele prin logodna, promitandu-si credinta si iubire.

In vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necasatorite sa stranga zapada ramasa pe alocuri, zapada cunoscuta drept “zapada zanelor”. Apa rezultata prin topire era considerata ca avand proprietati magice in iubire si in descantecele de iubire, dar si in ritualurile de infrumusetare. Se credea ca aceasta zapada s-a nascut din surasul zanelor. Fetele isi clateau chipul cu aceasta apa pentru a deveni la fel de frumoase si atragatoare ca si zanele.
In aceasta zi, fetele trebuie sa se intalneasca cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul intregului an...

Nu ai voie sa plangi in ziua de Dragobete. Se spune ca lacrimile care curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma.

In unele zone ale tarii, ajunul Dragobetelor este asemanator ca simbolistica noptii de Boboteaza. Fetele tinere, curioase sa isi afle ursitul, isi pun busuioc sfintit sub perna, avand credinta ca Dragobetele le va ajuta sa gaseasca iubirea adevarata.



Pe aceasta cale as dori sa urez tuturor indragostitiilor...celor care iubesc si sunt iubiti...si celor in cautarea dragostei sa aiba un DRAGOBETE FERICIT si LA MULTI ANI! :)

Cu drag,

Adela!

Adela Sagau: CURAJUL DE A IUBI

Adela Sagau: CURAJUL DE A IUBI: "Ei, acum veti spune:”Cine nu are curajul sa iubeasca”? Toata lumea iubeste si toata lumea are un curaj nebun in dragoste. Dar nu, lucrurile ..."

CURAJUL DE A IUBI

Ei, acum veti spune:”Cine nu are curajul sa iubeasca”? Toata lumea iubeste si toata lumea are un curaj nebun in dragoste. Dar nu, lucrurile nu stau chiar asa. Frica noastra de iubire este mai mare decat toate fricile, iar curajul razboinicului paleste subit in fata trairii unei iubiri. Frica noastra de iubire de indeamna sa credem ca nu putem concepe si nici nu putem ingadui sufletului nostru sa-si iubeasca dusmanul, asa cum spune Iisus.
Frica de iubire ascunde lipsa de curaj si, prin aceasta, incapacitatea de a iubi in sensul cel mai inalt si cel mai stralucitor al iubirii. A avea curaj nu inseamna doar a face pasi mari spre o femeie care iti place si a-i spune: “Draga mea, te plac mult, hai sa bem o cafea”. Nu, nu-i acesta curajul. El contine sensuri si semnificatii mult mai profunde, caci ascunde acolo esenta sufletului nostru nemuritor, facut doar pentru a-l iubi pe Dumnezeu.
A avea curaj sa iubesti inseamna a recunoaste ca esti predestinat sa-ti iubesti si dusmanul, in aceeasi masura in care iti iubesti si prietenul. Sa recunosti ca dusmanul este o invetie a lumii, aparuta din educatie, din copilarie, din traumele suferite de-a lungul vietii tale. Sa-ti invingi dusmanul este o mare incercare a vietii, caci ea presupune curajul de a intelege ca-l iubesti si pe el. Dusmanul este produsul acestei existente. Cand cineva iti pune in pericol viata, cand o forta destructiva ameninta integritatea ta corporala, psihica, sociala, cand esti nevoit sa aperi valoarea vietii tale inseamna ca ai un dusman.
Azi, insa, ne castigam dusmani cu mult mai multa repeziciune, caci tendinta noastra de a ne simti “cei mai si mai” face ca si atunci cand un alt om ne spune un adevar despre noi, sa credem ca el este dusmanul nostru. Usurinta de a ne face dusmani sesizeaza frica noastra de a iubi oamenii si pe noi insine, o frica paralizanta, o rezistenta puternica in fata sentimentului iubirii. Cand recunosti ca ai gresit, tu faci un pas curajos catre capacitatea ta de a te iubi si a iubi. Cand inveti sa-ti diminuezi sentimentul propriei importante, ai facut un pas curajos catre iubirea de oameni.
Cand ne inhibam sau ne negam sentimentul iubirii, noi ne aflam in fata unui dusman. Paradoxul face sa credem ca iubim prea mult, dar tocmai acum, cand ni se pare ca iubirea da in clocot, ascunzandu-ne, ucigandu-ne sentimentul iubirii, noi fugim de el si transforma fiinta pe care o putem iubi intr-un mare dusman. Procesul se desfasoara inconstient si este trait de fiecare om, cel putin o data in viata. Atunci spunem: “Ah, cat de mult iubesc acest barbat/aceasta femeie, dar trebuie sa-mi ascund sentimentele pentru ea fiindca va crede ca sunt slab daca voi fi tandru si sunt prost, daca voi accepta sa iubesc fara a primi nimic in schimb”. Nu-i asa ca v-ati intalnit cu acest rationament?
Ne temem de acest sentiment la fel de mult pe cat ni-l dorim si cu tot atata patima folosita in a-l cauta. Dar cautam si nu cautam, vrem si nu vrem, ne dorim si ne temem. Aceasta pentru ca asezam iubirea in tiparele noastre. Fiindca a iubi inseamna pentru noi a ramane impreuna, a face copii impreuna, a face dragoste, a strange bani si a locui in aceeasi casa. Iubirea este in toate acestea enumerate acum, dar si mai mult decat atat. Este un “mult” marunt, dar esential: acela sa ne ingaduim sa ne bucuram de sentimentul nostru cum ne bucuram, pur si simplu, pentru ca apare soarele in fiecare zi. Noi suntem obisnuiti sa ne bucuram doar de raspunsul pe care persoana iubita ni-l da la iubirea noastra si sa credem ca noi iubim.
Raspunsul acela este, totusi, ceva ce vine din exteriorul nostru si de aceea, cand pierdem fiinta iubita, noi cadem bezmetici in tristete sfasietoare. Tristetea aceasta este semnul ca n-am inteles, inca, ce este curajul de a iubi, ce este sentimentul iubirii. Ingaduiti-va sa va eliberati iubirea din stransoarea invataturilor primite in viata. Dati-va voie sa simtiti. Atat sa va spuneti: “Da, iubesc aceasta femeie/acest barbat” si sentimentul meu de iubire este suficient. Fara a face aceasta, veti transforma fiinta iubita in dusmanul vostru si, ori de cate ori va va refuza un favor, ori de cate ori veti astepta sa va intalniti si nu va veni la intalnire, ori de cate ori va intarzia sa va sune, va veti simti frustrati si veti fi din nou intr-o lupta apriga cu iubirea din voi. Cand veti avea libertatea interioara de a iubi, pur si simplu, veti astepta faptele si schimbarea vietii voastre de la voi insiva, nu de la celalalt.
Frica de iubire nu va mai da tarcoale si nu va mai taraste in prapastia neguroasa a conditionarilor, caci simtind ca iubiti, veti intelege ca sunteti stapani pe propriul vostru destin. Si atunci devine important, nu atat sa fii iubit, in sensul de a te simti sufocat. Va fi prea putin important daca fiinta iubita iti va aduce in dar o haina de blana sau un ghiocel, o excursie la Paris sau un simplu sarut, o mangaiere dragastoasa sau o masina luxoasa. Ca va fi una sau alta, iubirea le va percepe la fel. Dar, ai nevoie de curaj, de curajul de a accepta ca iubire este si atingerea, si colierul de aur. Si prezenta, si absenta fiintei iubite. Si ghiocelul, si excursia de la Paris. Te poti lipsi, insa, de cele exprimate prin lucruri si chiar si chiar de cele exprimate prin senzatiile corporale, daca sentimentul iubirii este la tine in suflet. Asta inseamna sa ai curajul de a merge dupa sentimentul tau si nu dupa felul in care el este exprimat de fiinta iubita. Ea isi traieste propriul sentiment. Si, daca te iubeste sau nu ramane o problema a ei, una pe care o va intalni in viata pana ce va invata ca este un curaj sa nu suferi, sa nu te doara dragostea.

Dragostea nu doare cand iubesti, ci numai atunci cand ti-e frica sa iubesti.

Adela Sagau: ROLUL VOLUNTARIATULUI IN VIATA TA!

Adela Sagau: ROLUL VOLUNTARIATULUI IN VIATA TA!: "Cu totii stim ce inseamna voluntariat... Pentru cei ce nu stiu: ... 'Voluntariatul este activitatea desfasurata din proprie initiativ..."